Ce-i inimii mai dulce decât să-ți amintești
cuvintele iubirii? În intimă-ți cămară,
plutesc în jur ecouri de șoapte îngerești,
Dar vinul ca rubinul, ce arde în pahară,
acuma nu mai este decât o apă-amară.
Tu inima mi-o cruță. Din veci spre tine cată
și-n veac o să rămână de tine îmbătată.
Gelos este narcisul pe ochii tăi. Învins,
că n-a aflat magia-ți, petalele și-a stins.
Un picior fu atâta de-uimit și de vrăjit,
că chipul tău pe ziduri și porți l-a zugrăvit.
Iar inima lui Hafiz în părul parfumat
venit-a să se joace. Dar nu a mai plecat,
căci a rămas pe viață în bucle-ntemnițat.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o adorație profundă și o amintire dulce a cuvintelor de iubire. Vorbitorul este copleșit de frumusețea și magia persoanei iubite, simțind că inima sa a fost capturată pe vecie. Tonul este nostalgic, reflectând asupra intensității sentimentelor trecute și prezente.