Ce frumusețe-a lumii e-asemeni cu-o grădină
de prier sărutată cu dulcea sa lumină?
Paharnicul meu unde-i? În grabă-aici să vină!
Mai sus de-orice comoară e fiece minut
din mâna ta, Iubire. Să nu fie pierdut!
Căci cel din urmă, poate, aici e, pe aproape.
E unica ta șansă. De ce s-o lași să-ți scape?
De-un fir atârnă viață, mai fin ca finu-ți păr.
Fii propriul tău prieten și propriu-ți adevăr
și nimeni n-o să poată atunci să te rănească.
Să curgă vinu-n râuri, și-n Mai să izbugnească
grădinile de roze! În suflet să se-mbie
delicii de-apă vie cu-a dorului beție!
Tăcutul cer cu taină-i din veac este avar.
Cu-a vălului ei paznic, de ce lupți în zadar?
Și dacă pentru robul cu grelele-i păcate,
și plin de ignoranță în Cer nu e dreptate,
ce înțeles mai poartă pentru cel veșnic oare
cuvintele clemență și milă și-ndurare?
Habotincii vor vinul de Kausar. Dar vinul
pe care-l preamărește Hafiz, e vinul vieții,
și-n ceasul sfânt al serii, și-n ceasul dimineții.
Din cele două vinuri, ce-alege Domnul, Divinul?
Divanul
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea vieții și importanța trăirii fiecărui moment. Îndeamnă la iubire și la descoperirea adevărului personal, sugerând că adevărata valoare se găsește în experiențele trăite și în conexiunea cu divinul.