Ah! Iarăși mie însumi mă fură vinul. Iară
de mine mă desparte cu-alinturi vrăjitoare.
Voi preamări de-a pururi licoarea purpurie.
Ea-mi colorează chipul cu-a vieții bucurie.
Slăvită fie mâna care-a cules ciorchinul!
Piciorul care-l stoarce nu sufere vreodată!
Cuvântul sfânt – Iubire – pe fruntea mea destinul
mi l-a gravat, și nimeni să-l șteargă n-o să poată.
Să nu spui vorbe vane despre înțelepciune.
În ziua sus fixată, Aristotel din lume
a trebuit să plece ca orice cerșetor.
Nu-ți irosi viața în lume. Ce ușor,
când tu vei părăsi-o, doar ”a murit” va spune!
Cei care, ca și Hafiz, sorb zilnic cupa toată,
la cupa Veșniciei cu Unicul se-mbată.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa explorează efectele amețitoare și eliberatoare ale vinului, văzut ca o sursă de bucurie și o modalitate de a transcende limitele existenței. Se meditează asupra efemerității vieții și importanței trăirii intense.