Fiindcă din oricare cadavru izvorește ceva,
fiindcă nicio piele nu e etanșă
și niciun secret nu e bătut în cuie,
încet precum aurul
începe primăvara sub zăpadă.
Încă doarme biciul, iar în bici
e răsucit aprilie.
Încă retează cineva lemne gândindu-se la iarnă;
și o femeie trece,
dar el nu se întoarce după ea.
Un băiat stă în curte,
e sașiu și are un bici.
Apoi se întoarce-ncet, se întoarce
și nu se mai uită cruciș, nu, întoarce
și pocnește din bici cât casa de sus.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema trecerii timpului și a renașterii, juxtapusă cu imagini ale copilăriei și ale naturii. Biciul devine un simbol al potențialului latent și al amintirilor îngropate, sugerând o melancolie profundă legată de trecut.