S-au potolit ambiții,
Și patimi, încleștări,
Pânde.
Ne-acoperă-adânc somnul
Ca apa unei mări.
Egali pân-dimineață
Vom fi eu și tu.
Doamne,
Cum de-ncăpem în noapte,
Iar în lumină nu?!.
De pielea zilei vie
Ne jupuim pe rând,
Eu, tu.
Și punem sarea pizmei
Pe rana sângerândă.
Năruitor, nemernic
În noi un verde foc
Arde.
Și sângeră țărâna
Cu cerul la un loc.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura umană duală, capacitatea de răutate și invidie, dar și ideea că în moarte toți suntem egali. Un "foc" interior distructiv mistuie sufletele, reflectându-se în suferința generală.