Lui Horia Zilieru.
Din oameni de piatră
Era format zidul acela.
Se afla printre ei unul
Considerat nebun.
„Veni-va potopul! Veni-va
Potopul! – striga uneori – și noi
Primii ne vom duce la fund! ”
Nimeni strigătul nu-i auzea.
Până când, într-o zi,
La picioarele zidului,
Răsărise un pâlc de flori
Neobișnuit de frumoase –
Erau versurile pentru copii
Ale Otiliei Cazimir.
Furișat printre ele,
Nebunul dispărea.
Se vedea cum ninge
Dincolo
Prin gura lăsată în zid.
Albe deveniseră florile
Care erau
Chiar urmele subțiri
Ale nebunului evadat.
Devenise înger
Și abia atingea zăpada.
Sensul versurilor
Piesa descrie un individ marginalizat într-o comunitate rigidă, care găsește o cale de evadare și transformare prin intermediul artei și inocenței. El se eliberează de constrângerile zidului metaforic, devenind un simbol al speranței și al frumuseții.