Grigore Vieru – De Unde Ştii

De unde ştii, mamă,
Cum arătai tânără,
Când nu ţi-ai întipărit
Pe nici o poză chipul;
Când nu te-ai uitat
În oglindă nicicând;
Când apa
Peste care te aplecai
Era plină mereu de cămăşi;
Când a zilei oglindă
Zăcea bucăţi la pământ
Sub furtuna de foc
A războiului;
Când pe ochii copiilor tăi
Scrumul secetei se aşternuse,
Umbrele foamei;
Când geamul
La care-aşteptai
Era, mamă, cernit
De jalea ochilor tăi,
De singurătate.

Sensul versurilor

Piesa evocă amintirile unei mame tinere, afectată de război și greutăți. Versurile descriu o viață marcată de lipsuri, suferință și singurătate, reflectând asupra impactului războiului asupra familiei și a amintirilor pierdute.

Lasă un comentariu