Crezând că mângâi părul tău,
Eu mângâi jilavele ierbi.
Crezând că ochii tăi sărut,
Sărut izvoarele-n amezi.
Crezând că ard la sânul tău,
A spicelor mă bat dogori.
Crezând că numele-ți șoptesc,
Se-acopăr teii dulci de flori.
Și pretutindeni ești doar tu,
Frumoasa mea, doar tu, doar tu –
Lumina stinsă în lumină!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și dor, unde amintirea unei iubiri pierdute se contopește cu elemente ale naturii. Protagonistul confundă elemente naturale cu atributele persoanei iubite, sugerând o idealizare și o distanțare de realitate.