Cămașa ta e la fel
Cu cea a soldatului,
Ah, firule de iarbă!
Cum de nu bocănești pământul cu talpa
Și tu,
Cum de n-ai și tu general
Fiind la fel îmbrăcat
Ca soldatul?
Cum de-ți păstrezi mirosul,
Frumosul tău miros de iarbă?
Cum de nu miroși
A bocanc, bunăoară,
A bocanc mărșăluind?
– Încotro, soldățeilor verzi,
Subțireilor?
Încotro țineți calea
Neauziți, nesimțiți?
– Spre toamnă, poete,
Spre galbenul ei liniștit,
Generale!
Sensul versurilor
Piesa juxtapune imaginea fragilă a ierbii cu cea a soldatului, sugerând o reflecție asupra efemerității vieții și a inevitabilității morții. Dialogul dintre poet și "soldații verzi" (firele de iarbă) accentuează contrastul dintre război și pace, natură și umanitate.