Cu primăvara naște, cu roza ei să moară,
În unde de lumină cu zefiri a nota,
Pe flori a se da-n leagăn c-o aripă ușoară,
De aer, de miroase, senin a se-mbăta.
De praf a sale aripi de june să clătească,
Să zboare ca suflarea la bolta cea cerească;
A fluturelui astfel e soarta de iubit.
El este ca dorința ce-n veci nu se așază,
Nemulțumit de toate, din toate vrând să vază,
Se duce s-afle-n ceruri plăcerea ce-a dorit.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața efemeră a unui fluture, comparând-o cu dorința umană nesățioasă de a căuta mereu plăcere și satisfacție în locuri noi. Fluturele devine o metaforă pentru sufletul uman în căutare constantă.