Castorul și alte lighioane.
Mai multe lighioane, locuind într-o vale,
Erau des vătămate de-un iute râu vecin,
Care, ieșind cu zgomot din malurile sale,
Strică vizuini, cuiburi, și traiul lor cel lin.
Ele dar s-adunară
Și mult se consultară,
Ce fel ar putea face,
Și prin care mijloace
Stavila ar opune
L-acea înecăciune.
„Frați — zise un castor,
Zidar de soiul lui —
Eu asta socotesc,
De mi-ești de ajutor,
Să m-apuc să clădesc
Zid tare de pământ și apei să-l opui. “
— „Bravo! bine-ai gândit,
Strigară toți pe loc;
Ești patriot vestit
Și mare dobitoc. “
Castorul încântat,
Făr-a mai zabovi,
S-apucă de lucrat,
Dar nu fu ajutat,
Și pre râu izbuti,
Căci râul furios,
De multe ploi umflat,
Izbi s-azvârli jos
Pământul înaltat.
Atunci ceilalți fugind
Pe meșter blestemau
Și toți îl defăimau
Zicând: „Ce ticălos,
El a pricinuit
Răul ce s-a-ntâmplat,
Pentru că a cercat,
În neroada-i dorință,
Lucru peste putință;
Eu l-am povățuit,
Dar nu m-a ascultat,
Și de aceea noi
Tragem aste nevoi“.
Adeseaori virtutea așa se prețuiește:
Orice nobilă faptă, orice dreaptă-ncercare,
Pentru-al mulțimei bine ș-a țării apărare,
Mășeii o defaimă, dacă nu izbutește.
Adăugată de către-Radu Dan Alexandru
Sensul versurilor
O fabulă despre un castor care încearcă să ajute, dar este criticat când eșuează. Morala subliniază că virtutea și eforturile nobile sunt adesea defăimate dacă nu au succes, reflectând o perspectivă cinică asupra recunoștinței și aprecierii în societate.