Să știe că el au muritu, și pre mormântu său au arsu trei dzile și trei nopți
o lumină pre carele n’o aprinsese nimenea. Dar moartea nu i’o luatu simțirea,
și când neamu lui sufere, strămoșu plânge în mormântu său. Plânge căci nu s-a poate
mișca dându iar la o parte povara grea a marmurii albe.
Dar odată și odată el va învinge prin prin puterea strașnică a durerii sale nemărginite!..
Întai-u sabia-i va răsări-s-au din groapa mare di oțel, vestindu: „Războiu cel mare”
care va da direptate neamulu rumânesc. Țineți minte cuvintele lui Ștefan:
„că Moldova n-o fostu a strămoșilor mei, n-o fostu a mea și nu e a voastră
ci a urmașilor voștri în veacul vecilor..
Amin! „..
Apoi însuși-va ieși în vederea dușmanilor îngroziți
calare, înarmatu, săgetând ucigător cu ochii săi
strașnici limpeziti de ceața morții îndelungate.
Oastea lui va fi el. Și sângele se va sui pan la coamele cailor
și poporul lui „Sveti Ștefan Cel Mare” va avea atunci
pretitudinea pace și fericire.
Iara el se va culca iarăși în mormântu lui di la Putna,
dormind cu direpții, subt steagul Țării Modovei și a
Domnulu Dumnedzau!
Sensul versurilor
Piesa evocă spiritul lui Ștefan cel Mare, care veghează asupra neamului său chiar și dincolo de moarte. El promite să se ridice pentru a apăra dreptatea și a aduce pacea și fericirea poporului său, după care se va întoarce să se odihnească în mormântul său.