Ceasul înspăimântat
În pântecul cerului
Rătăcește straniu.
O funingine
Lila încoronează munții.
A fost ultimul strigăt al rătăcirii.
Penelope, multe stele,
Vă îmbrățișează, Domnul!
(Ah, orbire!
Prăbușirea nopților…)
Întoarce iar Olimpul,
Floarea eternă a somnului.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema sfârșitului și a decăderii, folosind imagini puternice legate de timp, divinitate și orbire. Sugerează un ciclu inevitabil de distrugere și somn etern, cu referire la mitologie și simbolism astronomic.
