Doar noaptea mi-e prietenă.
Mereu voi putea petrece cu ea
Din clipă în clipă, nu ore zadarnice;
Ci un timp căruia îi transmit bătaia inimii
După plac, fără a mă risipi nicicând.
Mi se-ntâmplă să simt,
În vreme ce reîncepe să se desprindă din umbre,
Speranța neclintită
Că-n mine un foc nou se ivește
Și în tăcere restituie,
Cu gesturile tale pământești
Atât de dragi că nemuritoare păreau,
Lumină.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de consolare găsit în singurătatea nopții și speranța reînnoită care se naște din întuneric. Vorbește despre o conexiune profundă cu timpul și despre găsirea luminii în gesturile simple și dragi.