Când
noaptea dispare
puțin înaintea primăverii
și rar
cineva trece…
Peste Paris se-ndesește
o culoare închisă
de plâns.
Dintr-un colț
de pod
contemplu
liniștea nesfârșită
a unei fete
subțiri.
Bolile noastre
se contopesc.
Și ca duși aiurea
rămânem.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de nostalgie și melancolie, surprinzând momente de singurătate și reflecție într-un cadru urban, posibil Paris. Vorbește despre o conexiune cu o altă persoană în suferință, sugerând o împărtășire a durerii și un sentiment de rătăcire.