Pictează-mi peste suflet un nor
poate când am să mor!
Pe cerul acestei provincii
și-ar așeza zeița iile fisurate Da Vinci
iar Rafael
ar zidi tronul lui Miel.
Adună, adună-ntr-o ramă
arena aceasta ce se destramă
și de-ai să-l mai naști pe Gheorghe din Geția
nu-l umple cu lutul ori gresia,
ci așează în osul dintr-insul
sarea și plânsul
ce-l plânge toamna când bate
peste pleoapele lui desenate
cu semne ce nu s-au văzut
dintr-un grai de nimeni știut.
Așează-mi peste suflet un nor
poate când am să mor!
Sensul versurilor
Piesa este o invocație melancolică despre moarte și spiritualitate. Vorbitorul cere să fie acoperit de un nor, simbol al tristeții și al efemerului, exprimând o dorință de eliberare sau transformare prin moarte.