Copacii sunt firele de păr ale feței tale,
pământule, bătrâne,
apele sunt pielea ta bună
iar noi suntem dinții tăi,
dinții de lapte
și dinții de vin,
sticlind de pofte vorace.
Cu ei, cu noi,
ai mușcat tu din lună.
Cu noi judeci tu
(dinte pentru dinte)
Ca să nu ne fie prea frig
și prea frică
în lume,
ne-acoperi cu blândele
unelte ale sărutului.
Sensul versurilor
Piesa personifică Pământul ca o entitate bătrână și înțeleaptă, iar oamenii sunt văzuți ca dinții săi, cu pofte și capacități duale. Versurile sugerează o relație complexă între om și natură, marcată deopotrivă de judecată și de protecție.