Eu rămân notarul
Unui sat prăpădit,
Nesimțitor față de mărimile lumii
Drept care spun că n-am habar de marchizi,
Paracliseri, mareșali. Mă doare în cot
În cotieră, de cocota-cocotieră-bananieră!
Părelnic. Fictiv. Cum
Ficțiunile apei. Cum floarea de fân,
Singur nicicând (între feliile de însumi
Stați voi, negreșit,
Voi, sculptorii în s***țetă
De la Vacs Museum!).
Strivit? Nu pot fi decât
Desâmburat. Ucis?
De-ar fi, dacă ar fi, ar fi
Doar să
Încetez
Și nu așa de-a dreptul
Ci în-
Cet.
Și totdeauna ecvestru.
Văruit cu nenoroc (nice
Bal Mobill, nice auto-
Mobil; nice
Nietzsche!.
Un calendar cu vrăbii…
Sensul versurilor
Piesa explorează absurditatea existenței și alienarea individului într-o lume superficială și lipsită de sens. Prin metafore și imagini bizare, se critică valorile false și convențiile sociale, sugerând o dorință de eliberare și transcendență.