Ai avut și tu o istorie, iarba,
verde lacrimă bizantină,
privind în urmă
ce spun firele din care ai curs?
Ai avut și tu voievozi
retezati de coase,
rupți de camile,
surpați în fântâni?
A domnit peste voi Iarba cea Bună,
Iarba Vitează, Iarba cea Mare și Sfântă?
Unde ești, Iarba Țepeșă
și unde-i bătrânul fulger de lut
tras din Menumorut?
Toate acestea inima mea le întreabă
sfiită sub tronul câmpiei
cu oase de iarbă.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra istoriei și a trecutului, personificate prin imaginea ierbii. Se explorează ideea de continuitate și transformare, întrebându-se despre evenimentele și figurile istorice care au modelat prezentul.