De-atâta vreme nervii
mei, îți sunt servii,
truditele mele vise
îți sunt ție paraclise,
în voce
sapi ca-n rocă
sunt eu-n stare să te evoce.
De parcă tata ta era
de dinainte de a,
de parcă părul ca tutunul
sclipea-naintea cifrei unu,
de parcă botul tău cel umed
chema, înainte de sunet,
de parcă ți-ai tăvălit frumosul cap
în albul dinainte de alb.
Iubeam coapsa ta ivorie
de dinainte de memorie?
tu mă chemi
înainte de grai,
deci,
eram –
erai?
Sensul versurilor
Piesa explorează o iubire profundă și atemporală, sugerând o conexiune care transcende memoria și existența. Versurile evocă un sentiment de nostalgie și contemplare asupra originilor și esenței relației.