Învăț să mor câte puțin
––––––––––
Trecutul văd tot mai departe
Și-nvăț să mor câte puțin,
Căci ceasul nu contenește
Să-mi poarte trupul spre declin.
Mă tem să-nfrunt necunoscutul
Căci n-am știut să-l deslușesc,
Dar așa mi-e scris destinul,
Acest pământ să-l părăsesc!
N-am primit în dar puterea
Să înfrunt negura morții,
Numai să-i ascult tăcerea,
Respectând regula sorții.
Dar inima încă-mi vibrează,
Ea mă-ndeamnă să trăiesc…
Să transform deșertu-n oază
Și pân-am să mor, să tot iubesc!
Aș face pact cu dragostea,
Să-mi stea mereu alături.
Atunci, eu aș lupta cu moartea
Și i-aș rămâne vasal, iubirii.
Tot mai departe mi-e trecutul
Și-nvăț să mor câte puțin,
Dar mai pot să admir răsăritul
Și bolta cerului senin!
Sensul versurilor
Piesa explorează acceptarea treptată a mortalității, teama de necunoscut și dorința de a trăi și iubi până la sfârșit. Vorbitorul își contemplă trecutul și viitorul, găsind consolare în frumusețea prezentului și în puterea iubirii.