Michelangelo – 286
Atâtea gânduri de confuzii plineÎn anii vieţii mele care-apuneAr trebui într-unul să se-adune:Făr’ de mine spre eternităţi senine.Dar ce pot, Doamne, când nu-ndrepţi spre mineNespusa floare-a voiei Tale bune?
Versuri corectate și adnotate
Atâtea gânduri de confuzii plineÎn anii vieţii mele care-apuneAr trebui într-unul să se-adune:Făr’ de mine spre eternităţi senine.Dar ce pot, Doamne, când nu-ndrepţi spre mineNespusa floare-a voiei Tale bune?
O întâmplarela fel cu celelalte(puțin mai absurdă)e și moartea noastrăpe care-o acceptămîn cele din urmăpentru că altfel viațanu ne-o putem închipui:și morții doriți într-atâtacu mâna absențeicelei mai pureîși încing în jurul frunțiiatributul imortalității:vecinic dornicsă-și oglindească fațasufletul nostrucere moarteaîn fiece noapte!
Învăț să mor câte puțin––––––––––Trecutul văd tot mai departeȘi-nvăț să mor câte puțin,Căci ceasul nu conteneșteSă-mi poarte trupul spre declin.Mă tem să-nfrunt necunoscutulCăci n-am știut să-l deslușesc,Dar așa mi-e scris destinul,Acest pământ să-l părăsesc!N-am primit în dar putereaSă înfrunt negura morții,Numai să-i ascult tăcerea,Respectând regula sorții.Dar inima încă-mi vibrează,Ea mă-ndeamnă să trăiesc…Să transform deșertu-n oazăȘi … Citește mai mult