Maria, Maria, floare de tei,
Mireasmă de vară strânsă-n clopoței,
Cu beteală scumpă dintr-un asfințit,
S-a gătit de nuntă teiul înflorit.
Gândăcel de aur — mugurel pripit —
Ca smirna topită-n pustnicul schit,
Năsturel de lacrimi — șirag de negei —
Cad din crengi smerite florile de tei.
Din floarea sfințită ca troița-n drum,
Maria, Maria, mă lasă acum
Să-ți prind la ureche, în loc de cercei,
Ca ceara curată, o floare de tei.
Și rumenă-n soare, un cântec nescris,
Cu buze jăratic — fărâmă de vis —
Îl cântă Maria — și cântă ce vrei,
Maria, Maria, floare de tei.
Sensul versurilor
Piesa este o odă lirică adresată Mariei, comparată cu frumusețea și puritatea florii de tei. Versurile evocă imagini ale naturii, spiritualității și un sentiment de reverență.