Mesteacănii albi, învinși de lună,
Poeți ai codrilor de brad,
Voi cari singuri știți povestea
Ce-o plânge Bistrița pe vad;
Și-n visul nopții fermecate,
Pe vârf de stânci, jeliți mereu.
De ce nu-mi spuneți ce vă doare,
Ca să vă spun apoi și eu?
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și tristețe profundă, invocând elemente ale naturii precum mesteacănii și codrii de brad. Naratorul caută răspunsuri la o durere nespecificată, adresându-se naturii personificate.