Vântul curge spre câmpie
Transparent și uniform.
Toate ierburile-nvie,
Toate țarinile dorm.
Ici și colo se ridică
Câte-un nour alb de praf.
Străjuind șoseaua mică
Stâlpii rari de telegraf.
(Tot mai singuri, ceafă-n ceafă,
Suluri vinete de fum
Lungi ca gâturi de girafă),
Înșirați pe lângă drum.
Spre orașul plin de turle
Stau privind c-un aer tâmp.
Și deodată-ncep să urle
Că-i apucă noaptea-n câmp.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj rural static, surprins la apus, unde elementele naturii și ale infrastructurii umane coexistă într-o atmosferă de melancolie și singurătate. Personificarea stâlpilor de telegraf accentuează sentimentul de izolare și contemplare în fața imensității naturii.