— Unui domn care-mi cerea adresa în 1914 —.
Îmi ceri adresa, domnul meu?
Sunt trist din cale-afară..
Cum să ţi-o dau, când însumi eu
O caut de-astă vară!.
Să nu mă-ntrebi cum s-a făcut, —
Cine-ar putea să spuie?
Adresa mea a dispărut.
M-am pomenit că nu e!.
A rătăcit de azi pe mâini
Pribeagă prin Moldova,
Iar peste două săptămâni
Am prins-o-n Vârciorova.
Şi cum am dat ochi amândoi
Mi-a spus, acolo-n gară,
Că dacă nu era război
Ar fi ieşit din ţară..
Înduioşat i-am amintit
Atunci, cu vorbă bună,
Ce trai frumos şi liniştit
Am dus noi împreună.
I-am explicat apoi c-aş vrea
Menaj indivizibil, —
I-am spus că nu pot fără ea,
Că-mi este imposibil!.
Dar ea s-a dus şi m-a lăsat
Din nou, în toamna sumbră,
Să rătăcesc neconsolat
Ca „omul fără umbră”.
*.
De-atunci, urmând adresa mea
Necontenit fugară,
Cu geamantanul după ea
Alerg din gară-n gară.
Am întrebat pe la amici,
Cu jumătate-gură:
— N-a fost adresa mea pe-aici?..
— E-n vilegiatură!.
Chiar adineauri a plecat.
Venise de la munte..
Purta un plic decolorat
Şi-o marcă strâmbă-n frunte_.
Şi-am mai zărit-o, dacă vrei,
Acum vreo zece zile, —
Urâtă, vai de capul ei,
Şi plină de ştampile!.
Ce-o fi păţit adresa ta?
Pe unde-i sărăcuţa, —
Să ştii c-a prins-o cineva
Ş-a dus-o la Mărcuţa..
*.
O, doamne, cum m-am săturat
De-atâtea ipoteze!..
Decât să stau aşa-ncurcat,
Voi pune s-o sculpteze.
În caractere de granit
Pe-o piatră funerară,
Să dorm încalte liniştit
Că n-o să mai dispară..
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de pierdere și dezrădăcinare al unui om care și-a pierdut adresa, simbolizând pierderea identității și a locului său în lume. Căutarea neîncetată a adresei devine o metaforă pentru căutarea sensului și a stabilității într-o lume incertă.