George Topârceanu – Scrisoare

Scrisoare.
Răspuns dlui Al. O. Teodoreanu.
.. Ba mata ești tip ridicol!
Eu n-am scris nici un articol
Întru apărarea Muzii,
Despre cel care
Pare
Că-mi faci treizeci de aluzii..
Criticul pe care-aici
Îl ataci în versuri mici
Nu-i, desigur, măscărici,
Colibri sau licurici..
Însă nici
Bou sau vacă, precum zici.
E profesor (onorabil),
Autor (interminabil),
Om politic (execrabil),
Critic (foarte vulnerabil,
Dar pasabil),
Președinte (incurabil).
Când își laudă ciracii,
Îi compară cu toți dracii.
Fără spirit diplomatic,
Cu-ale lui precepte
Drepte,
Are cioc, dar e simpatic.
*.
Cel pe care-n adevăr
L-am luat cândva-n răspăr
E un tip mai fistichiu.
Când îl iei în pripă,
Țipă..
Lasă-mă să ți-l descriu.
Are-o mutră anodină
De frizer cu mandolină,
O privire clandestină,
Nas de parafină
Fină,
Și la gură vaselină.
Braț rotund și crupă plină,
Organism de gelatină,
Cu structură androgină, –
Iar la-nfățișare
Pare
O statuie de slănină.
Și mai are.. Ce mai are?
Când se duce la culcare
E de genul feminin,
Dar când scrie proză
Roză,
Iscălește masculin.
În al Criticii domeniu
Orice Eu se crede geniu,
Dacă-i secondat de proști..
Alte semnalmente?
Niente!
Trebuie să-l recunoști.
*.
Deci scriind el prin reviste
Cronici impresioniste
Cu dantele împrejur,
Într-o zi și-a zis că
Riscă
Să rămâie prea obscur.
Cum avuse țara pace,
El ieși din carapace,
Și cu pagini din război,
Dup-acel masacru
Sacru,
S-a vârât printre eroi.
Știu, pe astfel de specimeni
Astăzi nu-i condamnă nimeni,
Au ajuns la apogeu.
Ei, dar ăsta să mă-nfrunte?..
Pun’te
Un moment în locul meu!.
Că mă știe fiecare,
Sunt sfios ca fata mare
Și blajin de obicei, –
Însă când mă apăr
Scapăr
Ca din cremene scântei!.
În cuptor îmi vâr colacii
Când s-arată vârcolacii.
Spada-mi gata de atac,
Luminoasă ca o dâră,
Vâră
Spaima-n orice vârcolac!.
*.
Ce folos avui de-acolo?..
Cu săgeata lui Apollo
În zadar l-am săgetat,
Căci o epidermă
Fermă
Este greu de perforat..
Nimeni pace nu-ți dă dacă
Ai nevoie de dădacă.
Dragul meu, de-aceea zic
Că scriind sudalme
Calme
Nu poți câștiga nimic.
Ci, mai bine, – Muzei cale
Să-i deschizi cu muzicale
Rime, ca de obicei, –
Iar pe păr să-i scuturi
Fluturi
De imagini și idei.

Sensul versurilor

Piesa este o replică satirică la adresa unui critic literar, în care autorul își apără propria poziție și demască ipocrizia și ridicolul unor figuri din lumea culturală. Tonul este ironic și auto-ironic, folosind metafore și comparații amuzante pentru a-și exprima dezaprobarea.

Lasă un comentariu