Se stinge amurgul cu roșii văpăi,
Și noaptea de vară
Coboară-n tăcere pe munți și pe văi,
Înaltă și clară.
La marginea apei să-și caute vad
O turmă s-abate.
Rasare și luna din codri de brad,
În singurătate.
Măicuțele-n umbra părerii de rău
Se duc să se culce;
Din vale s-aude un glas de pârâu
Sălbatic și dulce.
Odihna s-așterne pe sfântul lăcaș
Din vremea străbună.
Și numai o fată cu dor patimaș
Mai cântă sub lună.
Iubitul și-așteaptă s-o prindă-n braț
La poala de munte,
Și lung s-o sărute cu dulce nesat,
Pe ochi și pe frunte.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă romantică nocturnă, evocând sentimente de dor și așteptare. O fată cântă sub clar de lună, așteptându-și iubitul, într-un cadru natural idilic, plin de liniște și melancolie.