Ploua stupid…
Cerul își scutură
Ca dintr-o ciutură
Frigul lichid.
Carduri de ciori –
Neagră pecingine,
Flori de funingine
Zboară sub nori…
Ploua perfid.
Și-n doza minimă
Picură-n inimă
Neant acid.
Ploua de sus…
Toamna ironică
Îmi scrie-o cronică
Cât un Larousse.
(O Halim? –
Pentru că nu cere
Nici introducere,
Nici „va urma”…).
Ploua placid:
A.. e.. i.. o.. u.. a..
Dacă continuă,
Mă sinucid!
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de depresie și disperare, accentuat de atmosfera mohorâtă a unei zile ploioase de noiembrie. Vorbitorul se simte copleșit de tristețe și ia în considerare suicidul ca o scăpare.