Eclipsă.
Pe-aceleași căi de mii de ani umblate,
În goluri vaste legănându-și sfera,
Neptun adoră visător pe Terra, –
O biată lume plină de păcate..
El niciodată n-a trecut bariera
Singurătății lui nevinovate, –
Și-n clipa asta ea e moartă, poate:
O umbră deasă-i umple atmosfera.
Neptun, se vede că tu n-ai lunetă
Să-i studiezi eclipsa de departe, –
Când inocenta tânără planetă.
Se-ntreabă, cu privirea-ntr-altă parte:
„Ce face oare Venera cochetă
Pe întuneric, singură cu Marte? „
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de singurătate și contemplare cosmică, personificate prin planete. Neptun observă Terra, o lume plină de păcate, în timp ce alte planete par să aibă interacțiuni misterioase în întuneric.