George Topârceanu – Catrene Improvizate

Ca o cometă fără coadă,
Ai apărut pe firmament,
Cu-al tău Luceafăr pus pe sfadă, –
Dar n-ai talent.
Ai tot ce-ți trebuie: hârtie,
Cerneală, public indulgent,
Parale și tipografie, –
Dar n-ai talent.
Te-ai instalat în Capitală
Ca să creezi și tu curent.
Vrei să te-afirmi ca cap de școală, –
Dar n-ai talent.
La cafenea când vii alene
Îți iei un aer grav, absent..
Satisfăcut te umfli-n pene, –
Dar n-ai talent.
Iar când te duci să scrii acasă
Un nou articol vehement,
Te strâmbi urât, te-așezi la masă..
Dar n-ai talent.
Avântul tău și idealul
Plasat în țara cu procent
Îți saltă-ntruna capitalul, –
Dar n-ai talent.
Constați de două ori pe lună
Că-ți dă bilanțul excedent.
Negustoria merge strună, –
Dar n-ai talent!.
Ești fără scrupul și măsură
Când vrei să scapi de-un concurent.
Îți fierbe sufletul de ură, –
Dar n-ai talent.
Nu ne distruge dintr-o dată,
Catone, fii mai indulgent!
Tu ai o mutră indignată, –
Dar n-ai talent.

Sensul versurilor

Piesa este o critică satirică la adresa unei persoane care, deși are toate resursele necesare pentru a reuși, îi lipsește talentul. Versurile subliniază discrepanța dintre pretențiile și realizările persoanei criticate, accentuând lipsa de valoare artistică în ciuda eforturilor depuse.

Lasă un comentariu