Am început să fim, de-un timp încoace,
Indiferenți la marile trădări,
Goliți de mituri și-nglodați în dări,
Ca niște prea docile dobitoace.
Cum să urcăm la stele fără scări,
Cum să culegem smirnă din băltoace,
Când numai morții-i arde să se joace
Cu viața noastră dintre patru zări?
Stăm resemnați la porți, în așteptare
Și spunem glume proaste despre zei,
Până se-așterne vajnica uitare.
Peste grămada boabelor de mei
Și ura ne stârnește tot mai tare
Să ne lăsăm uciși fără temei.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de resemnare și indiferență față de trădările și greutățile vieții. Oamenii sunt descriși ca fiind goliți de idealuri și împovărați de griji, așteptând pasivi sfârșitul, în timp ce ura îi îndeamnă să se lase distruși fără motiv.