Până s-or umple stelele de prunci.
Zurliu și cârnic și tocit în coate
Și alungat din rai pentru te miri
Ce mere cheltuite pe iubiri,
Mai trag și eu de soartă, cât se poate.
Dar nu mă fac nici lefegiu la zbiri,
Nici colportor de jocuri deșuchiate
Plătind tribut poetic pentru toate
Fecioarele fragile și subțiri.
La umbra lor găsindu-și adăpostul,
De fiecare dată când da-n brânci
Plăpându-mi suflet nedesprins cu postul.
Și condamnat la preaplăcute munci,
Mă simt în stare să tot fac pe prostul,
Până s-or umple stelele de prunci.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra condiției umane, a luptei cu soarta și a sacrificiilor făcute în numele iubirii. Vorbitorul își exprimă refuzul de a se compromite, preferând să își păstreze integritatea poetică în ciuda greutăților.