Poporul meu contemplativ
A fost belit în mod festiv.
Să știe chiar de la-nceput
Pe mâna cui a încăput
Și să n-aștepte ani mai buni
De la marmita cu minuni.
Că el, oricum, din post în post,
E învățat s-o ducă prost
Și hărăzit să fie trist.
M-apucă plânsul, deci exist!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o viziune pesimistă asupra destinului poporului, văzut ca fiind condamnat la suferință. Versurile reflectă o acceptare tristă a acestei condiții, culminând cu o afirmație existențială născută din plâns.