Ce frumos cânta poetul,
Altădată și vorbea
În consens cu alfabetul,
Despre cât de mult iubea.
Dar s-au dus acele vremuri
Și-a murit acel îndemn –
Tenta mistică-n totemuri,
Limba ludică, de lemn.
Alții sunt acum la modă
Și se poartă glorios
O iubire mai comodă
Care n-are, curios,
Nici sumar decor artistic,
Nici plăceri, nici remușcări –
Ca un simplu joc stilistic
Practicat, frecvent, pe scări.
Și-n mașini, și-n ascensoare,
Într-un ritm demențial –
Semne slabe de ninsoare
După marșul nupțial.
Stă poetul jos, pe trepte,
Cu metaforele-n gând;
Nu-i nimic, să tot aștepte,
Pân-o adormi plângând!
Că de-ntors din mersul vieții,
Vreo iubire, nu e chip –
De-asta și ajung poeții
Biete fire de nisip!
Sensul versurilor
Piesa descrie declinul poeziei clasice și a sentimentelor profunde într-o lume modernă superficială. Poetul, rămas singur cu metaforele sale, așteaptă vremuri mai bune, dar este conștient că iubirea și arta sa nu mai au locul de odinioară.