Iubirea asta gravă
sfârșită-n tragedie –
întâi e vânt ce-adie
prin frunze, jucărie
ce stăruie-n zăbavă
de muzică suavă,
perfid prelinsă-n fie –
ce ton se tot îmbie
delicii de otravă
și-n curând bolnavă
se-ncuibă-n firea sclavă
și crește-n goană vie
de vifor, frenezie
ce urcă până-n slavă,
ca un țâșnit de lavă..
Sensul versurilor
Piesa descrie o iubire intensă care se transformă într-o tragedie. Metaforele sugerează o evoluție de la ceva delicat și plăcut la ceva distructiv și copleșitor, culminând cu un final dramatic.
