Singurătatea ierbii am auzit-o. Hotarul ei
Înșfacă de păr sonora pădure din văi.
Atâta surâs!
S-a căznit, razelor s-a deschis.
Zgomotoase văi: această iarbă cu rouă!
Interval uluit, pentru cine floarea ta nouă?
Te cuprind cu sfială și răcoarea o sărut.
Ca și tine ușor, sunt mereu început.
Enigme mă rup, efluvii mă cos.
Lângă seva ierboasă a vieții, ca un faun șiret,
Ascult energii ce-și cântă geneza, încet,
Și pe sus și pe jos.
Văile tresar înlăuntru,
Văile vibrează lumină,
Văile îngână cântecul,
Văile ard pretutindeni!
M-am trezit ca un val!
Interval celular,
Interval muzical,
Unde mă duci? Sunt ca un zar.
Sensul versurilor
Piesa explorează conexiunea profundă dintre natură, transformare personală și spiritualitate. Vorbitorul se simte parte a unui ciclu continuu de începuturi, absorbind energia vieții și căutând un sens mai profund în univers.