Lui I. M. Marinescu, profesorul meu.
Otravă simt pe-ntregul cer al gurii,
Mi-i limba străpezită de veşnic ulcerat,
Şi scrijelat încet de unghia torturii,
Mă sting sub clopotul îndurerat.
Ca pe-o femeie stearp-a întâmplării
M-a legănat viaţa-n dezmierdări
Şi m-a zvârlit la ţărmul înserării,
Crispat de ţipătul atâtor încordări.
Născut ori prea devreme ori întârziat,
Eu am trăit din ai legendei muguri,
Cu verbu-am fost să fiu înzodiat
Şi-am ars în propriile-mi ruguri.
Cu aripi frânte vulturii din mine
S-au misuit atât de leneş în azur
Şi timpului de soare care vine
Nu i-au lăsat decât un obosit contur.
Sensul versurilor
Poezia exprimă un sentiment profund de suferință și dezamăgire față de viață. Vorbitorul se simte otrăvit, torturat și neîmplinit, ca un vultur cu aripile frânte, incapabil să atingă potențialul său.