Zborului din vis, înalt,
vânăt, cât un strop de stea,
când amurgul va să-i stea
spumă peste ierbi din salt.
Nimeni n-o să-i vadă urma –
roua i-o va bea, de leac,
iedul mic, cât un gândac, –
scris ospăț va paște turma.
Clopot mare, cât un cer,
peste trupul meu uscat
de când arșiți s-au iscat,
stă să plouă pe oier.
Peste zare de hotar –
să mă ducă semnul rar.
Sensul versurilor
Piesa descrie o trecere efemeră prin natură, marcată de melancolie și singurătate. Imaginile poetice sugerează un sentiment de detașare și acceptare a inevitabilului.