Am găsit-o ieri în prun,
Dar – să nu grăbiți ocara! –
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: – „Ești nebun?
Pune scara!”
– „Dacă-njuri, eu n-o mai pun!”.
Mai la urmă pe-un cuvânt;
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câți fustei la scară sunt.
Sărutată
Lăudat fii, tată sfânt!.
– „Unsprezece”, spune ea;
Eu zic: – „Bine”, pe credință;
Doar o fi având știință
Scara câți fustei avea.
Pe credință
Asta e pierzarea mea!.
Și-o sărut mereu-mereu;
Orice-ați spune, orice-ați face,
Nu știu cum, dar mie-mi place
Să sărut – așa sunt eu!
Orice-ați face,
Doar e dat de Dumnezeu!.
Dar te uită! Azi mă duc
Pe la ei, și iată scara!
Vrând să pui la cale țara,
N-am de lucru și m-apuc
Să-ntorc scara,
Și când colo, stau năuc!.
Dar să număr la fustei –
Uite-i, frate, doisprezece!
Și-un cuțit prin piept îmi trece
Implantat de mâna ei!
Doisprezece,
Iată-mi moartea, dragii mei!.
A greșit, îmi spuneți voi?
Cum de n-a greșit să spuie
Treisprezece? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi!
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, când e joi!.
Zici că poate n-a știut
Când vorbea din prun cu mine?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborându-i, și-a tăcut!
Nu de mine,
Mi-e de dânsa, ce-a făcut!.
M-a scurtat așa, știind!
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e că-i frumoasă?
Maica mea, auzi! S-o prind
Mincinoasa!
N-o mai cred, s-o văd murind!
Sensul versurilor
A man recounts a story of being deceived by a woman he loves. He discovers she lied about the number of ruffles on her skirt, leading to his demise, highlighting themes of betrayal and the painful consequences of dishonesty in love.