Vobiscum.
În cercul lumii comun și avar,
Mă zguduie de mult un plâns intern;
Și-acest fel de-a fi va fi etern
Și de nimic, pe lume, nu tresar.
Dar vai, acei învinși, pe veci pierduți,
Ori în taverne, ori în mansarde;
Și acei nebuni, rătăcitori, tăcuți,
Gesticulând pe bulevarde.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de alienare și deznădejde în fața condiției umane. Naratorul se simte zguduit de un plâns interior etern și indiferent la lumea din jur, observând soarta tragică a celor pierduți și a nebunilor rătăcitori.