Iarna, de-o vreme, mă duce regretul
Prin crânguri, pe margini de linii ferate –
Trec singur spre seară pe ape-nghețate
Când fâlfâie, pe lume, violetul.
Paloarea, mutismul minează-al meu piept
Pe satele ninse crai-nou când apare;
Trec singur pe poduri de fier solitare
Și-aștept în zăpadă… dar ce mai aștept?.
Hau!.. hau!.. depărtat sub stele-nghețate.
În noaptea grozavă la cine voi bate?..
O, vis.. o, libertate..
Hau!.. hau!.., depărtat sub stele-nghețate.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de singurătate și regret în timpul iernii. Naratorul se simte pierdut și deznădăjduit, căutând un sens sau o scăpare într-o lume rece și pustie. Versurile evocă o atmosferă sumbră și melancolică.