Plângea caterinca-fanfara
Lugubru în noapte, târziu
Și singur priveam prin ochene,
Pierdut în muzeul pustiu.
Și-n lumea ochenelor triste
Ma prinse sinistre gândiri-
În jurul meu corpuri de ceară,
Cu hade și fixe priviri.
Și-acea caterinca-fanfara
Îmi dete un tremur satanic;
În racle de sticlă- princese
Oftau, în dantele, mecanic,.
Și-atunci am fugit plin de groază
Din sumbrul muzeu fioros,
Orașul dormea în tăcere,
Flasneta plângea cavernos.
Plângea caterinca-fanfara
O arie tristă, uitată
Și stam impietrit și de veacuri,
Cetatea părea blestemată.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de melancolie și singurătate, evocat de amintiri și un peisaj urban dezolant. Naratorul se simte pierdut într-un muzeu al trecutului, bântuit de imagini triste și de un sentiment de blestem etern.