Rafael Alberti – Întoarcerea Unui Muzeu Pustiu
Îmi rămâne ceva întotdeauna când sunt singur, cândapucând-o pe drumul inimii, urcândabruptele coaste ale memoriei, alegdintr-o mocirloasă livadă lăturalnică, dintr-un tristsălciniș, un versant pierdut, un râu despărțitcu singuratice zgomote, sau o plajă,aleg ceea ce mai mult mă retrăiește, chemându-mă.Dar astă-seară, acum,în seara asta cu australe ferestre zgâlțâite,cotesc prin vântul rău de primăvară, o iau pe … Citește mai mult