George Bacovia – Oh, Amurguri

Oh, amurguri.
Oh, amurguri violete..
Vine
iarna cu plânsori de piculine..
Peste parcul părăsit
Cad regrete
Și un negru croncănit..
Veșnicie,
Enervare..
Din fanfare funerare
Toamna sună, agonie..
Vânt de gheață s-a pornit,
Iar sub crengile schelete, –
Hohot de smintit.
Nici o urmă despre tine,
– Vine, nu vine..
Oh, amurguri violete..

Sensul versurilor

Piesa descrie un peisaj melancolic de toamnă târzie, aproape de iarnă, plin de regrete și sentimente de veșnicie și enervare. Absența cuiva drag accentuează starea de spirit apăsătoare.

Lasă un comentariu