Matinală.
Aurora violetă
Plouă rouă de culori –
Venus, plină de fiori,
Pare-o vie violetă.
Bat la geamul tău încet,
Bat cu-o rază sângeroasă –
Vino, floare somnoroasă,
Cât pe zări e violet.
Plâns de ape se repetă,
Încă totu-i adormit –
Ca în vise s-a pornit
Roata morii – violetă.
Gol e-al sânului buchet,
Floare goală, somnoroasă..
Trist, cu roza sângeroasă,
Bat în geamul violet.
Aurora violetă
Se pătează de culori –
Venus, pală de fiori,
Pare-o stinsă violetă..
Sensul versurilor
Piesa descrie o dimineață melancolică, plină de imagini poetice legate de natură și sentimente delicate. Este o chemare blândă către o persoană iubită, într-un cadru natural dominat de culoarea violet.