Dă foșnet frunza măruntă,
Umbra e rece-n pădurea sonoră –
O mirare tăcută, poate cruntă,
O amețire de toamnă, de-o horă.
Un haos vrea să mă ducă
De unic uitând, și de număr –
Un foșnet uscat mă usucă,
Pe-un arbore plâng ca pe-un umăr.
Și sfârâie-o ploaie ușoară
Pe râpi, pe pădurea uscată –
Caverna de-odinioară..
Și zarea-ntunecată..
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de melancolie și singurătate în mijlocul naturii toamna. Vorbitorul se simte copleșit de haos și se identifică cu un copac plângând, în timp ce ploaia și întunericul accentuează starea de spirit apăsătoare.