În pîcla nopților de iarnă, cu hornuri ce fumează,
Când lămpile de stradă cu miile veghează,
În pîcla colorată mă duc abia simțit –
Mai mult ca orişicine, îmi pare c-am greșit.
Am fost atât de singur, și singur am rămas,
În creierul meu plânge un nemilos taifas…
De sună-n ziduri ninse, vreo muzică de bal,
Mai stau, și plânge-n mine un vals provincial.
De la fereastra ninsă, cu finele perdele,
Mă duc pe străzi de gheață cu spuza lor de stele;
Și-n mijlocul odăii, tot singur mă prezint:
– Valsa o blondă-n alb, și cu pantofi de-argint…
Aprind, pe masă, lampa, și iarăși mă dezbrac,
Aș vrea să-mi fac un ceai, și stau, și nu-l mai fac…
Mă clatină spre pat al insomniei pas –
În creierul meu plânge un nemilos taifas.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de singurătate și melancolie al unui individ în nopțile de iarnă. El se simte pierdut în gânduri și regretă deciziile luate, refugiindu-se în amintiri și vise.