La cișmea des, pe-nserate,
Stând vrăjită-o vezi, și iară
Apă scoate pe-nserate
Ciuturi urcă și coboară.
În fagi nalți stăncuța saltă,
Ea ca umbra se-nfiripă,
Părul galben blând îi saltă
Și guzganii-n curte țipă.
Lingușită de ruină,
Pleoape-și pleacă, inflamate.
Ierburile în ruină
Sub picioare-i cad uscate.
Sensul versurilor
Poezia descrie o tânără slujnică într-un cadru rural, surprinsă în activități simple, dar învăluită într-o atmosferă de melancolie și singurătate. Natura o înconjoară, dar pare să accentueze starea ei interioară, sugerând o tristețe subtilă.