Liniștea celor morți îndrăgește grădina bătrână,
Nebuna care-a trăit în albastre odăi,
Seara apare la geam liniștita făptură.
Dar ea cobora perdeaua îngălbenită –
Curgerea mărgelelor de sticlă amintea copilăria noastră.
Noaptea găseam o lună neagră-n pădure.
În albăstrimea unei oglinzi răsună suava sonată
Lungi îmbrățișări
Zâmbetul ei alunecă peste gura muribundului.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema liniștii asociată cu moartea și amintirile melancolice. Personajul nebunatic și elementele gotice creează o atmosferă misterioasă și contemplativă asupra trecerii timpului și a pierderii.